Definiția cu ID-ul 964531:


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXPERIENȚĂ. Subst. Experiență, experiment, experimentare, verificare, probare, probă, încercare, cercetare, explorare, studiere, investigație. Analiză, examen, examinare, testare, test. Constatare. Experiență practică, rutină, practică, praxis (înv.). Deprindere, pricepere, destoinicie, dexteritate, dibăcie. Experiență științifică. Metodă experimentală. Mijloace experimentale, bază experimentală, tehnică experimentală. Experimentalism. Empirism. Pragmatism; praxiologie. Experimentator, căutător, explorator, analist, cercetător. Pragmatist. Empirist. Adj. Experimental; pragmatic, pragmatist; empiric; practic. Experimentat, verificat. Cu experiență, dibaci, priceput, iscusit, versat, rutinat, încercat, trecut prin ciur și prin dîrmon, uns cu toate unsorile (alifiile). Vb. A experimenta, a face experiențe, a cerceta, a verifica, a proba, a testa, a încerca, a supune la probe, a pune la încercare. A investiga, a analiza, a examina, a explora, a căuta, a studia, a sonda. A avea experiență, a fi cu experiență, a avea rutină, a fi uns cu toate unsorile (alifiile), a fi trecut prin ciur și prin dîrmon, a fi Stan pățitul, a ști seama la ceva. A cîștiga experiență, a se lovi cu capul de pragul de sus. A se deprinde, a se obișnui. Adv. (În mod) experimental, pe cale experimentală. Cu (multă) experiență; din experiență, din trăite, din pățite. V. căutare, cunoaștere, descoperire, examen, iscusință, încercare.