Definiția cu ID-ul 674185:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EVTUȘENKO, Evgheni Aleksandrovici (n. 1933), scriitor rus. Poet prolific, de mare forță expresivă, dar inegal, cu treceri bruște de la registrul intim la cel public, abordând acute probleme civice, morale, politice („Stația Zima”, „Universitatea din Kazan”, „Moștenitorii lui Stalin”, „Gingășie”). Proză pe teme contemporane („Ardabiola”), romane consacrate satului siberian („Dulce ținut al poamelor”), piese de teatru („Sub pielea Statuii Libertății”). Note de călătorie, eseuri, traduceri.