EVANGHÉLIE (< sl.; {s} gr. evangélion „vestea cea bună”) s. f. 1. Vestea cea bună despre împărăția lui Dumnezeu și despre mântuire, mesajul sau conținutul acesteia cuprins în predica și învățătura lui Iisus. 2. a) Tradiția orală a predicii lui Iisus. b) Istoria vieții pământene a Fiului lui Dumnezeu întrupat. c) Predica și învățătura lui Iisus expusă în primele patru cărți ale „Noului Testament”, atribuite lui Matei, Marcu și Luca, prezentând cea mai mare concordanță în relatarea faptelor, au fost numite sinoptice. Redactarea e. lui Marcu se situează înainte de anul 70, iar a celorlalte trei între 80 și 100 d. Hr. Evanghelii apocrife = scrieri reluând biografii din textele canonice, dar nerecunoscute de Biserică; cele mai cunoscute sunt: e. lui Petru, e. lui Toma. E. a. conțin principiile și căile spre desăvârșire a persoanei umane, în vederea instaurării Împărăției lui Dumnezeu, printr-un act de transformare lăuntrică a omului în iubire față de semeni și de Dumenzeu. ♦ Evangheliar. ♦ Capitol dintr-o e. care se citește la serviciul divin.