ESENIÁN (< fr.) s. m. Membru al unei secte iudaice apărute pe la mijlocul sec. 2 î. Hr. și dăinuind până în sec. 2 d. Hr., caracterizată prin comuniunea bunurilor, ascetism, pacifism și practicarea divinației. Gruparea a fost menționată de Filon din Alexandria, Josephus Flavius și Pliniu cel Bătrân. De la e., care au influențat puternic creștinismul primitiv, au rămas, probabil, Manuscrisele de la Marea Moartă.