esenian, -ă, eseniani, -e s. m. și f. Membru al unei secte iudaice apărute pe la mijlocul sec. 2 î. Hr., caracterizată prin comunitatea bunurilor și ascetism și cu o oarecare influență asupra creștinismului primar. Scrierile esenienilor, descoperite în peșterile de la Qumran în 1947 (Manuscrisele de la Marea Moartă) se consideră apocrife biblice. – Din fr. ésénian.