Definiția cu ID-ul 528367:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

eroziune, (engl.= erosion) 1. complex de procese exercitate de agenții externi – ape curgătoare, apa mării, vânt, ghețari – asupra părții superficiale a scoarței din ariile continentale, prin care are loc modelarea reliefului terestru. În urma e. fluviale, a celei marine (→ abraziune), a celei eoliene (→ coraziune ) și a e. exercitate de ghețari (→ exharație), materialul superficial, dezagregat și alterat, este îndepărtat de la locul de origine și deplasat spre bazine de sedimentare; 2. acțiune de roadere exercitată de apele curgătoare; prin e. reliefului se formează ogașe, ravene, torenți, se adâncesc albiile minore (e. liniară, e. de fund), se lărgesc malurile (e. laterală). E. exercitată de apele curgătoare se propagă de la vărsare către izvoare și are tendința de a reduce înclinarea pantei și a realiza „profilul de echilibru”; este o e. regresivă.