Ermil Rar folosit astăzi, Ermíl – fem. Ermília pare ceva mai frecvent – reproduce gr. Hérmy(l)os, în care se poate recunoaște numele unei vechi divinități din vechea Grecie, Hérmes, fiul lui Zeus și al zeiței Maia. La început zeu al turmelor, Hermes (identificat la romani cu Mercur, iar în Asia cu zeul egiptean al științei și magiei, Toth) capătă cu timpul noi și noi atribuții: sol al zeilor, însoțitor al sufletelor celor morți, protector al călătorilor, zeu al comerțului, al iscusinței și chiar al înșelăciunii și hoției, protector al tineretului și atleților, zeu al gimnasticii, magiei, astrologiei, născocitor al măsurilor, numerelor. Șiret, îndemînatec și iute ca gîndul, Hermes își merită pe deplin atributul de Trismegistos „de trei ori mare”. Nu este de mirare deci că numele lui Hermes, căruia i se închinau toți grecii, de la atleți, negustori, astrologi și pînă la hoți, apare bine reprezentat în onomastica greacă: Hermogénes (+ genesis „creație, naștere”), Hérmarhos (+ arhon „conducător”), Hermólaos (+ laos „popor”), Hermagóras (+ agora „adunare publică”), Hermokrates (+ kratos „putere, forță”) etc., păstrate și în onomastica modernă la diferite popoare (de ex. rus. Ermoghen, Ermolai, Ermokrat, it. Ermagora etc.). Deși nume păgîn, prin excelență, Hérmyl(l)os pătrunde în onomasticonul creștin datorită cultului unui martir din Belgrad și se răspîndește astfel în Europa. Ceva mai frecvent în răsărit, numele este preluat și de slavi. Ermil nu apare în onomastica noastră veche; este atestat însă într-un document muntean din 1483, Ermon (și toponimul Ermonești), un derivat de la tema Erm-, prezentă în peste 10 nume calendaristice, excepționale la noi. Probabil destul de nou, fem. Ermília își datorează partea finală analogiei cu frecventul → Emilia. ☐ It. Ermilo, bg., rus. Ermil, Ermila.