EPIGENÉZĂ (< fr. {i}; {s} epi- + gr. genesis „naștere”) s. f. 1. (BIOL.) Teorie conform căreia orice embrion se formează prin schimbări succesive ale structurilor interne și externe, programate genetic prin informația genetică; formulată simplist, de către C. f. Wolf în sec. 18, s-a opus preformismului. 2. (PETROGR.) Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. Mineralele epigenetice se datorează fie unei substituții chimice, fie depuneri din soluție (concrețiuni de galenă în calcare, acumulări de metale prețioase, de metale rare și de elemente radioactive). 3. (GEOMORF.) Proces de eroziune sub acțiunea apelor curgătoare care își adâncesc albiile începute în roci moi, continuând și în rocile tari din fundament, formând văi adânci cu caracter de chei; supraimpunere.