EPECTÁZĂ ({s} gr. epektasis „urcuș”, „întindere”) s. f. 1. Învățătură dezvoltată de Sf. Grigorie de Nisa potrivit căreia sufletul, fiind atras de Dumnezeu, se află într-o permanentă mișcare ascendentă către treptele superioare ale harului. 2. Progres în virtute și acțiune; aspirație permanentă spre desăvârșire.