Definiția cu ID-ul 538559:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

enarmonie 1. În muzica greacă*, alcătuire a tetracordului* în a cărui componență intrau două sferturi de ton (v. greacă, muzică ~; microinterval). Muzica bizanzină* a menținut ideea existenței unui gen (II) enarmonic. 2. În sistemul sonor europ., occid., termenul de e. se referă la sunetele de aceeeași înălțime*, dar cu denumiri diferite (ex.: si* dublu diez*, do* diez și re* bemol*). E. în notația (I) corespunde eterografiei (același sunet se scrie în mai multe feluri); cu excepția lui sol* diez și la* bemol fiecare sunet se poate scrie în trei feluri. În sistemul netemperat*, e. este absolută, sunetele enarmonice fiind identice ca frecvență*. În sistemul temperat, termenul primește o valoare relativă deoarece între sunete (în sistemul temperat cu aceeași înălțime) sunt mici diferențe exprimate prin raportul frecvențelor (diferențele sunt reprezentate în sistemul lui Pitagora prin coma* pitagoreică, în cel al lui Zarlino prin coma mare, în sistemul Mercator-Holder, prin coma holderiană; în sistemele muzicale orient. principiul e. este foarte complicat deoarece, pe lângă folosirea sistemului netemperat, sunetele se organizează și în moduri, scări etc., stări diferite care țin de un anumit etos*). Legat de acustică, e. are în practica muzicală și un efect psihologic, devenind funcțională; cele două aspecte nu coincid întotdeauna. Muzical, e. funcțională înseamnă un procedeu folosit atât în melodie*, urmându-se caracterul expansiv sau depresiv conferit de atracția sunetelor, ori chiar de etos (atunci când nu există funcții puternice de atracție între sunete), cât și în armonie (III, 1, 2), în aspectul consonant* sau disonant* al intervalelor* și în procesul modulației*, mai ales la tonalități (2) îndepărtate.