EMISÍE (< fr., lat.) s. f. 1. (FIZ.) Producere a unei radiații ondulatorii (ex. lumină, sunet) sau corpusculare (ex. electroni, protoni), urmată de propagarea acestora în mediul înconjurător. ◊ E. radio = radioemisie. (ELT.) E. electronică = e. de electroni apărută la suprafața unui corp, sub acțiunea unor câmpuri electrice exterioare puternice (e. autoelectronică), prin bombardarea suprafeței respective cu electroni, ioni, atomi neutri (e. secundară) sau datorită temperaturii ridicate a acesteia (e. termoelectrică). E. fotoelectronică sau fotoemisie = efect fotoelectric extern. E. stimulată = e. unui electron în urma tranziției unui atom din starea energetică superioară într-una inferioară, datorită interacției rezonante a atomului cu un foton incident. 2. Fază din ciclul mașinilor cu aburi, în care aburul, după ce a efectuat lucrul mecanic, este evacuat în atmosferă sau într-un condensator.