ELIZIUNE (ELIDARE) s. f. (cf. fr. élision, lat. elisio < elidere „a elimina”): suprimare a vocalei finale a unui cuvânt atunci când cuvântul următor începe tot cu o vocală. Astfel, în loc de mă am străduit se spune m-am străduit, cu elidarea vocalei ă din mă; în loc de se au înțeles se spune s-au înțeles, cu elidarea vocalei e din se etc. În exemplele de mai sus e. este obligatorie. Sunt și cazuri în care ea rămâne la latitudinea vorbitorului, ca în exemplul „A zis că a terminat lucrarea” (sau „A zis c-a terminat lucrarea”, cu e. lui ă din cuvântul că).