Eliodor Atestat cu mult înaintea erei noastre, vechiul nume pers. gr. Heliódoros (purtat de ex. de socrul marelui orator grec Demostene, 384-322 î.e.n. sau de un administrator al regatului Seleucizilor, sec. II î.e.n., care îl ucide pe Seleucos IV pentru a-i lua tronul) este la origine un compus cu valoare teoforică din numele „soarelui”, Hélios, și obișnuitul element onomastic dóron „dar”. Veche divinitate solară în mitologia greacă, fiu al titanului Hiperion și al Theei, frate cu Eos (→ Aurora) și Selene, Helios avea semnificația clară pentru greci, care desemnau prin cuvîntul comun helios, soarele (rom. soare, de origine latină, este în ultimă instanță, înrudit cu termenul grecesc, ambele cuvinte făcînd parte din aceeași familie; la fel și engl. sun, germ. sonne. lat. sol, irland. haul etc.). Deși cu o puternică amprentă păgînă, gr. Heliodoros (lat. Heliodorus), mărturie clară a epocii politeiste (la fel → Apolodor, Isidor, Minodora etc.) pătrunde în onomasticonul sacru (biserica de rit grec celebrează trei sfinți cu acest nume, mai cunoscut fiind cultul unui martir din Dalmația, aprox. sec. 4). Ajuns la noi prin intermediar slav, numele apare foarte rar în documente, sub formele Iliodor, Aleodor și Aledar (atestat prin toponimul Aledărești). Un „Aleodor împărat”, cu interesante similitudini în basmele siciliene, este un personaj cunoscut al folclorului nostru. ☐ It. Eliodoro, magh. Heliodor, rus. Iliodor, Liodor etc.