Eleonora Răspîndit în toată Europa și destul de frecvent în epoca modernă, Eleonóra este un vechi nume de origine arabă. Nume teoforic frazeologic tradus prin „El este lumina mea”, Ellinor face parte din lunga serie de antroponime, frecvente în nordul și sudul Arabiei, în care apare elementul El, nume al zeului unic la vechii arabi (în ebraica biblică, Elohim și El- în nume pers.). Dacă majoritatea numelor de origine semitică folosite astăzi în Europa au intrat prin greacă și latină (sursa principală fiind Biblia), Eleonora începe să se răspîndească din Spania (cucerită de arabi în 711-718). Pătruns și în onomasticonul creștin (foarte popular a fost în apusul Europei cultul unei regine Eleonora, 1222-1291, soția lui Henric al III-lea al Angliei), numele ajunge în epoca modernă și la noi, devenind destul de repede un prenume feminin frecvent. Alături de formele fem. Leonora, Nora și Norina, apar și masc. Noru și Norin (care nu au nici o legătură cu subst. nor), probabil creații românești. ☐ Engl., fr. Eleonore, germ. Eleonor, Lenore, it., magh., bg., rus. Eleonora. ☐ Literatura și muzica au o contribuție însemnată la popularizarea numelui: cunoscuta baladă Lenore de Gottfried A. Bürger, Nora de H. Ibsen, seria uverturilor Leonore de Beethoven etc.