electronită s. f. (formație ironică) ◊ „Noul delict are rădăcini multe în civilizația contemporană. Este, pe de altă parte, și consecința unei goane care s-ar putea numi electronită: dezvoltarea enormă a activităților inginerești – din păcate, deseori – în detrimentul celor umaniste. O altă sursă e sempiterna fudulie omenească; diplomomania, patalamomania, nevoia de a se lăfăi cu titluri academice, fie pentru a face praf pe un recalcitrant viitor tată-socru, fie pentru a epata pe o dulcinee rezistentă.” R.lit. 5 III 81 p. 17 (din electron[ică] + -ită)