EGIPTEANĂ s. f. (< Egipt + suf. -ean): limbă semitică din ramura egipteană, vorbită de egipteni, locuitorii Egiptului. Are cea mai îndelungată istorie: de la anul 4000 î.e.n. Cuprinde trei faze mari: egipteana veche din perioada predinastică (între anii 4000-2000 î.e.n.), notată cu o scriere pictografică și păstrată sub forma unor liste de regi, de texte religioase și funerare fixate prin hieroglife pe monumente; egipteana medie (între anii 2000-1580 î.e.n.), notată cu hieroglife cunoscute numai de preoți și scribi, sub forma unei scrieri simple și cursive pe papirus, denumită hieratică; neoegipteana din epoca regilor, care începe cu perioada iui Ramses (1580 î.e.n.). Scribii notau în documentele oficiale limba literară conservatoare, dar în texte apărea tot mai mult limba egipteană vorbită. La sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n., a apărut scrierea demotică, o scriere simplă, în care erau notate și vocalele. Evoluția egiptenei vorbite a dus, începând cu secolul al III-lea e. n., la o nouă formă a ei, denumită coptă, folosită de masele populare după instaurarea creștinismului. Copta a fost notată cu alfabet grecesc, fiind tot mai mult concurată de arabă, începând cu secolul al VII-lea e. n., și ajungând o limbă moartă în secolul al XVII-lea e. n. (este folosită numai ca limbă a cultului creștin din Egipt).