Definiția cu ID-ul 964450:


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EDUCAȚIE. Subst. Educație, educațiune (înv.), educare, creștere, formare, instruire, instrucție, instrucțiune, pregătire, studii, școală, ucenicie. Îndrumare, îndreptare, dirijare, călăuzire, povățuire; dăscăleală, dăscălire, dăscălitură (rar), dădăceală (fam.), cicăleală, cicălire. Sfat, povață, povățuială (înv.), învățătură. Bună creștere, educație aleasă; bună-cuviință, cei șapte ani de acasă, politețe. Educabilitate. Pedagogie; pedagogism (rar). Educator, pedagog, îndrumător, îndrumar (rar), călăuzitor, preceptor, dascăl, mentor, magistru (livr.); povățuitor, sfătuitor, sfetnic; învățător, profesor, institutor, diriginte; meditator, guvernor; guvernantă, bonă, dădacă, doică, mancă (reg.), nemțoaică. Învățătorime, dăscălime (pop.). Adj. Educat, binecrescut, format, instruit, pregătit, cult, cultivat. Educativ, educator, educațional, pedagogic; formativ, instructiv. Educabil. Vb. A fi educat (instruit), a avea o educație, a avea cei șapte ani de acasă. A educa, a face educație (cuiva), a da (cuiva) educație, a crește, a da creștere, a forma, a instrui, a învăța, a pregăti (pentru viață). A îndruma, a îndrepta, a dirija, a călăuzi, a povățui, a da povețe, a sfătui, a dăscăli, a dădăci, a face pe dădaca. V. cultură, cunoaștere, elev, învățare, pedagog, politețe, școală.