EDEC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se trage un vas în susul apei; p. ext. remorcarea unei luntre ori locul unde se remorchează o corabie sau o luntre. ◊ Expr. A trage la edec = a trage luntrea cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o gospodărie: lucru important, de preț. ♦ Fig. Persoană (indispensabilă) care se găsește de multă vreme undeva. ♦ Fig. (Ir.) Persoană care duce o existență searbădă, fără nici un țel. – Tc. yedek.