eda vt [At: GHEȚIE, R. M. / V: ede / Pzi: edau / E: lat edere] (Ltî) A edita.

ede v vz eda

Eda Recent și puțin folosit la noi, Éda este un împrumut pe cale cultă din onomastica occidentală (din italiană, germană, engleză etc., adică cu etimologie multiplă). În apus, Eda, la origine un hipocoristic, poate proveni de la nume diferite. În germană, de ex., Edda este curent folosit pentru nume în compoziția cărora intră elementul ed- sau adel-, édel- „nobil” (Edburga, Edith, → Edita, Adelgunde, Adelheid, → Adela) sau pentru frecventul Hedwige, nume folosit și în țările nordice și chiar în Italia (atestat cu aproximativ 1000 de ani în urmă sub forma Hathuwic, compus din hathus „luptă” și wic „sfînt” , numele a devenit Hadewig, Hedwig, prin confuzia lui wic cu foarte frecventul wig „luptă”). Adăugînd Ed(d)a ca hipoc. al lui Edith, avem o imagine aproape completă asupra originii numelui în discuție, la a cărui răspîndire, în epoca noastră, a contribuit cu siguranță și cunoscuta Hedda Gabler a lui H. Ibsen.