ecfónis sn [At: DDRF / S și: ~pho~ / Pl: ~uri, ~e / E: ngr ἐκφωνίς] (Înv) 1 Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare Si: vozglas. 2 Exclamație.

ecfónis n., pl. e și urĭ (ngr. ῾ekfónisis, strigare). Munt. Vozglas.

vozglas sn [At: IACOV, SYN. 23^r/16 / Pl: ~uri / E: slv възгласъ] (În biserica ortodoxă) Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare Si: (înv) vozglașenie.

vozglás n., pl. urĭ (rus. vozglás, vsl. vŭzglasŭ). Formula de încheĭere a uneĭ rugăcĭunĭ, pe care preutu o pronunță c’o voce maĭ tare. – În Munt. și ecfónis.

ecfónis (-suri), s. n. – Parte finală a unui imn liturgic. Ngr. ἐϰφόνησις.

ecfonis (< gr. ἐϰφώνησις, de la ἐϰφωνέω, „a ridica glasul, a pronunța răspicat”), formulă de încheiere a ecteniilor* și a unor rugăciuni. Sin.: vosglas. V. doxologie.

ecfonís s. n. Formulă cu care se încheie rugăciunile și ecteniile, numită și doxologie mică, rostită de preot cu un glas sau ton mai ridicat; vozglas. – Din gr. ekfonisis.