DÎRJALĂ (pl. -jeli) sf. 1 Olten. Nuia lungă, prăjină, par: în pădure se ducea, D’o ~ că lua, D’o ~ mare, Sta să-l croească ’n spinare (TOC.) ¶ 2 Trans. Coadă (de sapă, de lopată, de coasă, de topor) ¶ 3 Trans. (VIC.) 🚜 Coadă cea lungă a îmblăciilor, ce se ține în mînă [bg. dărzalo].