dâmb, dâmburi, (dâmboc), s.n. – Deal, colină: „Du-te ’ntoarce turma-ncoace, / De pă văi, de pe dâmboace” (Lenghel, 1985: 230). ♦ (top.) Dâmba, deal în Săcel. ♦ (onom.) Dâmb, Dâmbu, Dâmban, Dâmboiu, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DNF, 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din magh. domb „ridicătură, movilă” < sl. dabǔ (Scriban, Șăineanu, Cihac, Candrea, DEX, MDA).