DVORBĂ s. f. (Mold.) 1. Slujbă. Păharnicul al doiele, după dvorba paharnicului celui mare, dvorește la masă. URECHE. Îi deade dvorba și cîrma orașului Schepsiei. DVS, 17^v; cf. N. COSTIN. ♦ Oficiere, celebrare. Scaunele boierilor de Moldova din a dreapta domnului de Moldova; iar din a stîngă boierii muntenești ținea dvorba. M. COSTIN. 2. Serviciu divin. Și după obiceaiul molitvei și după dvorba Intrară în besearecă să facă după obiceaiu cîntarea vecerni<i>. PAT. 1685, 12^r; cf. PAT. 1742, 233^v. ♦ Meditație religioasă; rugăciune. Cu atîta privegheare și dvorbă, trupul ș-au adăvăsit. DOSOFTEI, VS. 3. Adunare. Dvorba îngerilor. VARLAAM. Stînd nainte-i în dvorbă toți aleșii și boiarii. DOSOFTEI, VS; cf. DOSOFTEI, PS. Etimologie: sl. dvorĭba. Vezi și dvorbitor, dvoreală, dvorean, dvorelnic, dvori, tvorebnic, zvoritor. Cf. poslușanie (2).