DUȘCĂ sf. F 1 Înghițitură (de apă, de vin, de rachiu, etc.), cît poate înghiți cineva dintr’o-dată: îi mai trase o ~ de apă și se sculă să plece (VLAH.); a tras o ~ de rachiu din plosca lui cea de Brașov (CRG.) ¶ 2 A bea de ~, a-i da dușca, a da de ~ sau de-a dușca, a bea dintr’o înghițitură: bău de ~ paharul de Cotnar ce-i sta dinainte (GN.); a apucat ... să dea de ~ un ciocănel de țuică (LUNG.); totdeauna își umplea cîte un păhar de vin și-l da de-a dușca (RET.) [srb. duška].