2 intrări

2 definiții

duplecá (-c, -át), vb.1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv.Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere).

dúplec, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre, a îndoi; duplicato póplite, cu genunchiŭ îndoit, d. dlplus, duplu. V. duplic, înduplec). Vechĭ. Azĭ Vidin. Îndoĭ, înduplec, încovoĭ, abat. V. intr. Mă înduplec: muntenașu dupleca (Șez. 32, 101).

Intrare: dupleca
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dupleca duplecare duplecat duplecând singular plural
duplecă duplecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duplec (să) duplec duplecam duplecai duplecasem
a II-a (tu) dupleci (să) dupleci duplecai duplecași duplecaseși
a III-a (el, ea) duplecă (să) duplece dupleca duplecă duplecase
plural I (noi) duplecăm (să) duplecăm duplecam duplecarăm duplecaserăm, duplecasem*
a II-a (voi) duplecați (să) duplecați duplecați duplecarăți duplecaserăți, duplecaseți*
a III-a (ei, ele) duplecă (să) duplece duplecau dupleca duplecaseră
Intrare: duplecat
duplecat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duplecat duplecatul dupleca duplecata
plural duplecați duplecații duplecate duplecatele
genitiv-dativ singular duplecat duplecatului duplecate duplecatei
plural duplecați duplecaților duplecate duplecatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)