DUMICA, † DEMICA, † DIMICA (-ic) I. vb. tr. 1 A tăia în bucăți mărunte, a fărămîța: carnea au dumicat-o mărunțel (SB.); Ⓕ: pe această arșiță mare au dumicat el toată oastea (SB.) ¶ 2 🍽 În spec. A tăia bucățele de pîine, de mămăligă, de brînză, etc. în lapte sau în alt aliment lichid. II. vb. refl. A se fărîmița, a se îmbucăți: moșiile s’au dumicat pe mulțimea gurilor (VLAH.) [lat. de-mīcare].