1) drîmbă f., pl. e (rut. drýmba, drýmlĕa, pol. drumla, dromla, slovac drumbla, drombla, bg. drŭmbóĭ, sîrb. drómbulja, d. germ. trommel, mgerm. trumbel, darabană, supt infl. unor cuvinte slave ca sîrb. drndati, a zbîrnîi din dreabă, drnkati, a zdrăngăni ș.a. D. slav. vine ung. doromb, armonică de gură. Bern. 1, 229). Mold. Munt est. Un mic instrument muzical de oțel care se ține între buze cu stînga, și cu dreapta i se izbește limba de oțel pe care o are în mijloc. Fig. Piano prost. V. drîng.