drâmbă, -e, s.f. – Instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel, care produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor: „...o folosesc mai mult fetele, mai ales în vreme de iarnă, la șezători (...). Pusă între dinți și cu slabul curent produs de vârful limbii, acul ei nu poate da sunete puternice, așa că ariile cântate cu drâmba sunt ascultate în liniște” (Papahagi 1925: 125). Drâmbu, poreclă în Valea Stejarului. – Din ucr. drumba.