drujincă, drujinci, (strujincă), s.f. – (reg.) 1. Felie. 2. Parcelă de pământ: „Terenul lung și îngust, îi spune drujincă” (AER, 2010: 64; Săcel); delniță. ♦ (top.) Drujinci, fânațe în Rozavlea (Vișovan, 2005). 3. Porție: „Nouă gazda ni-i datori / Cu-o drujincă de horincă” (Bilțiu, 1996: 70). 4. (prin extensia sensului 3 „porție, rație”) Drujinci, oameni însărcinați de armată pentru rechiziționarea alimentelor (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Cf. drugină, drughină „prăjină pe care se întind albiturile la uscat” (MDA).