dricuĭésc v. tr. (cp. cu ceh. drkoliti, a buchisi, a pumni. Bern. 1, 232). Vest. Frămînt, rîm, scurm. Cutreĭer: vaporu dricuĭe valurile (ChN. 1, 114), oștile străine dricuĭaŭ pămîntu Cipruluĭ și Egiptuluĭ (138 și 183), ofițeru de cart dricuĭe puntea (157), valurile se dricuĭe (161). – La Cod. „bătăturesc”.