Definiția cu ID-ul 444711:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

drége (drég, drés), vb.1. (Înv.) A conduce, a călăuzi. – 2. A pune în mișcare. – 3. A pregăti, a aranja, a orîndui. – 4. A repara, a îndrepta. – 5. A condimenta, a asezona, a găti. – 6. A aranja, a farda, a sulemeni. – 7. A îndrepta, a îmbunătăți, a corecta. – 8. (Înv.) A turna vin, a umple paharele. – Var. (înv.) direge. Mr. ndreg, ndreadzire, megl. (a)ndireg. Lat. dirĭgĕre „a conduce”, care se folosea și în forma dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Pușcariu 548; Candrea-Dens., 512), cf. alb. dërgoń (Philippide, II, 640), cat. adergar.Der. dregător (var. înv. diregător), s. m. (demnitar la curtea domnitorului, înalt funcționar); d(i)regătorie, s. f. (funcția, demnitatea de dregător); dregătorime, s. f. (clasa dregătorilor); dregătoresc, adj. (oficial); dires, s. n. (înv., document oficial, scriitură autentică; Mold., mîncare gătită, condiment); dres, s. n. (înv., ordine, funcție; suliman, fard; aranjare, reparare); dresătură, s. f. (înv., reparare; Trans., acțiunea de a îngrășa pămîntul cu bălegar).