Definiția cu ID-ul 683975:

Enciclopedice

DRAGOMIR, Silviu (1882-1962, n. Gurasada, jud. Hunedoara), istoric și om politic român. Acad. (1928), prof. univ. la Cluj. Secretar al Adunării Naționale de la Alba Iulia (1918). Ministru în mai multe rânduri (1937-1940). Contribuții la istoria medie și modernă a românilor („Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu”, „Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în sec. XVIII”, „Studii și documente privitoare la revoluția românilor din Transilvania, în anii 1848-1849”, „Avram Iancu”).