Definiția cu ID-ul 683829:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DOSOFTEI (numele monahal al lui Dimitrie Barila) (c. 1624-1693, n. în ținutul Sucevei), cărturar, poet și traducător român. Mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675-1686). A promovat introducerea limbii române în biserică; a instalat la Iași o tipografie, unde a tipărit în românește numeroase cărți bisericești. Creator al poeziei românești culte, a tradus și prelucrat din slavonă „Psaltirea pre versuri tocmită” – prima mare operă în versuri, tipărită în românește, remarcabilă prin intuițiile lirice și prin inventivitatea ritmurilor -, precum și alte lucrări religioase („Psaltirea de-nțeles”, „Viața și petrecerea svinților”, „Molitvenic de-nțeles”, „Parimiile preste an”, „Octoih”). Opera laică a lui D. cuprinde o istorie în versuri a Moldovei, stihuri închinate stemei țării și traducerea prologului dramei „Erophile” a scriitorului cretan Gheorghios Hortatzis. D. este primul poet cult al literaturii române, depășind prin geniu poetic modelul literaturii religioase canonice.