Dositei Foarte rar în onomastica românească, Dositéi reproduce un vechi nume pers. gr. Dosítheos (în izvoarele grecești, unul dintre primii purtători cunoscuți ai numelui este un astronom din Colonos, anul 200 î.e.n.). Compus din elementele dósis „dar” și theós „dumnezeu” frecvente în antroponimia vechilor greci, Dositheos face parte din categoria numelor teoforice. Din foarte puține elemente (dóron sau dósis „dar” și Diós - genitivul de la Zeus, apoi theós sau numele diferiților zei), în diferite combinații, au fost formate numeroase nume personale, marea lor majoritate fiind și astăzi în uz: → Dorotei(a); Tudor; Apolodor; Isidor; Diodor; Teodosie (aceleași elemente ca și la Dositei, dar în ordine inversă). Preluate de onomasticonul creștin (prin cultul martirilor, cărora biserica le-a acordat o mare atenție, începînd chiar din sec. 4 e.n.), aceste vechi nume teoforice, în realitate cu un profund caracter păgîn, s-au răspîndit în Europa, păstrînd pînă astăzi amintirea lui Zeus, Apolo, Atena, Isis etc., venerați în perioada politeistă. Apariția tîrzie și numai în mediul ecleziastic a lui Dositei ar trebui probabil pusă pe seama influenței neogrecești care s-a manifestat, destul de puternic și pregnant în Moldova, începînd cu sec. 17. Numele în discuție este însă foarte cunoscut la noi sub forma Dosoftei (probabil prin analogie cu Elefterie, Eftimie, Filoftei etc. și cu un tratament specific românesc, nu slav, al sunetului gr. -th-, devenit -ft-), impusă datorită faimei cărturarului și mitropolitului Moldovei, Dosoftei (1624-1692). ☐ Bg. Dositei, rus. Dosifei, Dosifeia etc. ☐ Mitropolitul Dosoftei a adus o contribuție deosebită prin traducerea principalelor cărți de cult, la introducerea limbii române în biserică; tradusă și prelucrată de el, Psaltirea pre versuri tocmită, 1673, este considerată prima mare operă în versuri tipărită în limba română.