doscă, doască În ER, p. 91, am discutat originea acestui cuvînt și am opinat pentru etimologia prin ucraineană. În CL, VIII, p. 291, E. Petrovici își arăta preferința pentru o origine maghiară (Tamás nu a înregistrat cuvîntul). În LR, XXII, p. 493, Ion Moise și A. Vraciu trimit la scr. dáska și discută eventuala evoluție semantică, fără să pomenească de dificultățile fonetice (la Gămulescu nu găsim cuvîntul). Ținînd seama de prezența termenului în diverse arii românești (la atestările notate în ER se mai adaugă BPh., VI, p. 219, din jud. Gorj, Lex. reg. I, p. 69, doască, de la Oradea, apoi Lex. reg. II, p. 83, doască, de la Ineu, și FD, VI, p. 169, doasca genunchiului „rotulă”, din Oltenia), putem să ne gîndim la o origine multiplă. Dar numai ucraineana și maghiara pot fi luate în considerație, căci scr. dáska nu putea deveni în mod normal în românește nici doscă, nici doască.