don³ sn [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~uri / E: fr don, lat donum] (Înv) 1 Dar². 2 Bonificație acordată de fabricant negustorilor angrosiști și de aceștia negustorilor detailiști pentru pierderile din timpul vânzării.

don² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Îrg) Canal sau jgheab de scurgere. 2 (Îrg) Apeduct. 3 (Îrg) Adăpătoare pentru vite. 4 (Reg) Scîndură groasă.

don¹ sm [At: AR (1829), 22²/6 / E: fr don, it don, sp don] Titlu de onoare dat spaniolilor, plasat înaintea numelui.

DON s.m. Titlu de curtoazie cu care spaniolii se adresează bărbaților. [< sp. don].

DON s. m. titlu de curtoazie cu care spaniolii se adresează bărbaților. (< sp. don)

don m. titlu de onoare dat nobililor în Spania: Don Juan, Don Quijote.

Don n. 1. fluviu în Rusia, vechiul Tanais, se varsă în Marea de Azov: 2100 km.; 2. teritoriul Cazacilor dela Don, provincie rusească cu 1.500.000 loc.

1) don m. Prescurtare familiară îld. domnu: don Dumitru, don căpitan (înaintea labialelor dom: dom Popescu).

2) *don m. (sp. don, tot de unde vine și rom. domn). Titlu de onoare dat nobililor în Spania (În Portugalia dom).

Don Juan m. 1. numele unui personaj principal într’o comedie de Molière; 2. fig. tipul desfrânatului, al seducătorului nelegiuit.

Don Quijote m. 1. cavalerul tristei figuri, eroul faimosului roman satiric de Cervantes, în cari se ridiculizează cavalerismul rătăcitor; 2. fig. îndreptător de rele, apărător ridicul, vântură-lume după aventuri nebunești.

Pedro (Don) m. fiul lui Ioan VI, rege al Portugaliei; împărat al Braziliei (1822), abdică în 1831 în favoarea fiului său, mort în 1834. ║ PEDRO II, fiul și succesorul celui precedent, născut în 1825, desființă sclavia (1850); detronat în 1889, mort la Paris în 1891.

* don Juan m. (d. Don Juan, un tip dintr’o comedie a luĭ Molière). Seducător nelegĭuit.

Don Juan (personaj) s. propriu m.

Don Juan (personaj) (Ju-an) s. propriu m.

*Don Quijote (personaj) [Quijo pron. chiho] (Qui-) s. propriu m.

DON, fl. în Federația Rusă; 1.870 km. Izv. din E Pod. Central Rusesc; de la S de Moscova, trece prin Voronej și Rostov pe Don și se varsă printr-o deltă în M. Azov. Afl. pr.: Hopior, Sal, Doneț. Navigabil pe 1.355 km. Unit cu Volga printr-un canal navigabil.

DON JUAN [don huán], personaj legendar, tipul seducătorului orgolios și cinic. Își are originea în cronicile spaniole. Conturat pentru întâia oară în piesa „Seducătorul din Sevilla” de Tirso de Molina, a inspirat numeroase ale opere literare și muzicale (de Mozart, Molière, Byron, G. B. Shaw ș.a.).

DON QUIJOTE DE LA MANCHA [don kihóte de la mántʃa], eroul romanului cu același nume de Miguel de Cervantes Saavedra. Simbolul literar al visătorului care opune prozaismului cotidian idealul său de dragoste, onoare și justiție.

IBN TIBBON (Jacob ben Macheir ibn Tibbon, zis și Don Profiat) (c. 1236-c. 1312), medic și astronom evreu. Și-a desfășurat o mare parte a activității la univ. din Montpellier. A inventat un tip de cuadrant („Quadrans Iudaicus”) și a publicat o serie de tabele astronomice. Traduceri în ebraică ale versurilor arabe ale „Elementelor” șui Euclid și a lucrării „Almagest” a lui Ptolemeu.

ROSTOV-PE-DON (ROSTOV-NADONU), oraș în Federația Rusă, situat pe fl. Don, la 46 km de vărsarea acestuia în G. Taganrog al M. Azov, și pe canalul Volga-Don (dat în folosință în 1952), la 400 km SV de Volgograd; 1,1 mil. loc. (2002). Port. Aeroport. Nod feroviar și rutier. Șantier naval. Ind. siderurgică, a constr. de mașini, de prelucr. a petrolului și a lemnului, electrotehnică, chimică, pielăriei și încălțămintei, hârtiei, sticlăriei, mat. de constr., ceasornicelor, textilă și a tricotajelor, instrumentelor muzicale, alim. Universitate (1915). Institute de arhitectură, de medicină, de pedagogie. Teatrul dramatic „Maxim Gorki”. Teatru de comedie. Muzeu. Catedrala Aleksandr Nevski (1789, cu completări din 1908). Fondat în 1749. Așezarea s-a dezvoltat în jurul unei fortărețe (numită Rostov în cinstea mitropolitului Dmitri Rostovski) construită în 1761, cu rol de apărare împotriva invaziei turcilor. Declarat oraș în 1796, iar în 1806 i s-a atribuit numele actual.

Don Juan (nume spaniol, Juan corespunde lui loan) – Personaj legendar care a ajuns prototipul cavalerului seducător, fără scrupule. Se pare însă că legenda, foarte înflorită de-a lungul vremii, a crescut totuși dintr-o sămînță de adevăr. Astfel „Cronica Sevillei” pomenește de un tînăr Don Juan Tenorio, care a omorît într-o noapte pe comandorul Ulloa; după ce i-a răpit fiica. Ucigașul a fost atras într-o mănăstire și sugrumat de niște călugări franciscani. Povestea lui Don Juan a fost preluată de literatură și accepțiunea acestui „nume devenit, poreclă” este astăzi unanim cunoscută. Molière a scris comedia Don Juan sau ospățul de piatră, Mozart – o operă care poartă numele aceluiași personaj, Byron – un poem, Pușkin – de asemenea, Schiller – o baladă, Tirso de Molina, N. Lenau, Goldoni, Alexandre Dumas etc., iar la noi Victor Eftimiu (o piesă în versuri). Un sugestiv portret al acestui cinic cuceritor de femei îl găsim în drama în versuri Don Juan Tenorio a poetului spaniol din secolul trecut Don José Zorrilla. Citind lista celor 62 de femei cucerite într-un singur an, Don Juan adaugă: „Îmi trebuie o zi ca să le fac să înnebunească după mine, încă o zi – să le seduc, a treia spre a le părăsi, apoi două zile, ca să le găsesc înlocuitoare, și, în sfîrșit, spre a le uita, îmi trebuie... o oră!” Pentru completarea portretului, reproducem și bilanțul, pe care-l face Leporello, valetul lui Don Juan din opera cu același nume a lui Mozart, unde el înșiră aventurile stăpînului său: „În Italia 700 de femei, în Germania – 800, în Turcia și Franța – 91, iar în Spania – 1003!” În Aforisme, Lucian Blaga consideră însă că de fapt: „Don Juan nu are o mie de pasiuni mărunte, ci o singură pasiune virtuală”. Expresia califică pe bărbații, și îndeosebi pe tinerii nestatornici în iubire. G.M. Zamfirescu, în romanul Maidanul cu dragoste, scrie: „Safta cunoscuse pe toți donjuanii… orașului” (vol. II, pag. 202). (Vezi: Casanova și Barbă-Albastră). LIT.

Don Quijote e numele faimosului erou al romanului cu același titlu al marelui scriitor spaniol Miguel Cervantes de Saavedra. Conceput ca o parodie a povestirilor cavalerești, romanul este de fapt un amplu tablou al vieții din Spania secolului al XVII-lea, reflectînd șubrezirea bazelor orînduirii feudale și traiul greu al poporului lipsit de drepturi. Cervantes îl înfățișează pe Don Quijote ca un visător incorigibil, trăind într-o lume fictivă, plăsmuită după cărțile pe care le-a citit și care i-au înfierbîntat imaginația. Între altele, el își ia drept scutier pe țăranul Sancho Panza, tăgăduindu-i bogăție și mărire; își alege după obiceiul cavaleresc „femeia inimii”: o fată simplă din popor, pe care el o numește Dulcinea de Toboso; încălecînd pe mîrțoaga Rosinanta, se luptă cu morile de vînt, luîndu-le drept uriași; închipuindu-și că-i apără pe obidiți, joacă rolul unui erou grotesc care inspiră compasiune. Pornindu-se de la isprăvile acestui „cavaler rătăcitor”, numele lui a devenit un apelativ pentru a-i caracteriza pe cei care iau iluziile drept realități; sau pe cei care aleargă după un ideal fantastic; sau pe cei care devin, dintr-un elan rău învestit, apărători zeloși ai unor cauze pe care ei le cred drepte, dar în fond sînt eronate; sau pe cei care au o atitudine sau o purtare extravagantă, caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestînd un eroism steril în lupta cu obstacole imaginare. (Vezi și expresia: Cavaler al tristei figuri). LIT.