3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

diví vir [At: DOSOFTEI, V. S. / Pzi: ~vésc / E: vsl дивити са] (Înv) 1-2 A (se) minuna.

div1 sm [At: DER / V: dev / Pl: ~i / E: lat divus] (Rel) 1 Spirit rău în zoroastrism. 2 (Rar) Duh rău în mitologia musulmană.

div2, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 507 / Pl: ~e, ~ure, ~uri / E: vsl диво] (Înv) 1 sf Minune. 2 sf Lucru de mirare. 3 sn (Reg; îlav) În ~uri în chipuri Prin diverse mijloace.

div3, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 39 / Pl: ~i, ~e / E: fr diva, it diva] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care este înzestrată cu însușiri cu totul excepționale. 3 sf (Rar) Cântăreață cu renume. 4 sf (Rar) Artistă (de cinematograf) care se bucură de mare popularitate. 5 sf (Prt) Femeie care dorește să fie admirată, frapând prin atitudine, îmbrăcăminte etc.

DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi în toți timpii. – Canzoni bunăoară!... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

DIV s.n. (Mold.) Minune, lucru de mirare. // B: Cazi în divuri ce sînt mai multe în Asia. COSM. 1766, 99v. ◊ În expr. A fi divă = a fi de mirare. A: Nu-i divă că la turci vedem obiceiurile acestea, care au fost și la împărăția Rîmului. M. COSTIN. Ce aceia nu-i divă, că italienii tîrdziu s-au scornit limba den lătiniască. NCL I, 41. ◊ Loc. adj. În divuri în chipuri = felurit, fel de fel. A: Iară pre atunci începură a să izvodi armele ceale de războiu în divuri în chipuri. CRON. 1689, 28r. Feal de fealuri de mîncări, în divuri în chipuri de băuturi. CANTEMIR, IST. // B: Avut-au această țară mai demult în sine noroade în divuri în chipuri și ades să schimba ea și ungurii, cum sînt gheții, dachii, iazighii. COSM. 1766, 88r. * Loc. adv. În divuri în chipuri = în tot felul. A: Ispitind în divuri în chipuri să încapă la domnie. M. COSTIN; cf. RAFAIL DIN DRAGOMIRNA. CI 172. Variante: divă s. f. (M. COSTIN ; NCL I, 41). Etimologie: sl. divo. Cf. m i r a c, m i r a z, ș a n ț.

div a. divin: a divului Horațiu poetică fântână AL.

1) div n., pl. urĭ (vsl. rus. divŭ, minune). L.V. În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ. V. divă.

2)* div, -ă adj. (lat. divus). Divin, sfînt. S.m. Titlu dat împăraților romanĭ după moarte: divu Traĭan. S.f., pl. e (it. diva). Cîntăreață celebră.

divésc v. intr. și mă divésc v. refl. (vsl. diviti sen). L.V. Mă mir.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIVÍ vb. v. cruci, minuna, mira, nedumeri, uimi, ului.

divi vb. v. CRUCI. MINUNA. MIRA. NEDUMERI. UIMI. ULUI.

Intrare: divi
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • divi
  • divire
  • divit
  • divitu‑
  • divind
  • divindu‑
singular plural
  • divește
  • diviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • divesc
(să)
  • divesc
  • diveam
  • divii
  • divisem
a II-a (tu)
  • divești
(să)
  • divești
  • diveai
  • diviși
  • diviseși
a III-a (el, ea)
  • divește
(să)
  • divească
  • divea
  • divi
  • divise
plural I (noi)
  • divim
(să)
  • divim
  • diveam
  • divirăm
  • diviserăm
  • divisem
a II-a (voi)
  • diviți
(să)
  • diviți
  • diveați
  • divirăți
  • diviserăți
  • diviseți
a III-a (ei, ele)
  • divesc
(să)
  • divească
  • diveau
  • divi
  • diviseră
Intrare: div (adj.)
div1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • div
  • divul
  • divu‑
  • di
  • diva
plural
  • divi
  • divii
  • dive
  • divele
genitiv-dativ singular
  • div
  • divului
  • dive
  • divei
plural
  • divi
  • divilor
  • dive
  • divelor
vocativ singular
plural
Intrare: div (s.m.)
div2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • div
  • divul
  • divu‑
plural
  • divi
  • divii
genitiv-dativ singular
  • div
  • divului
plural
  • divi
  • divilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

div (adj.)

  • 1. livresc învechit (Despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin.
    surse: DLRLC DN sinonime: divin attach_file 2 exemple
    exemple
    • [Versurile lui Dante] vor trăi în toți timpii. – Canzoni bunăoară!... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292.
      surse: DLRLC
    • Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? MACEDONSKI, O. II 297.
      surse: DLRLC

etimologie:

div (s.m.)

  • 1. Duh rău în mitologia musulmană.
    surse: DN

etimologie: