3 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

div1 sm [At: DER / V: dev / Pl: ~i / E: lat divus] (Rel) 1 Spirit rău în zoroastrism. 2 (Rar) Duh rău în mitologia musulmană.

div3, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 39 / Pl: ~i, ~e / E: fr diva, it diva] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care este înzestrată cu însușiri cu totul excepționale. 3 sf (Rar) Cântăreață cu renume. 4 sf (Rar) Artistă (de cinematograf) care se bucură de mare popularitate. 5 sf (Prt) Femeie care dorește să fie admirată, frapând prin atitudine, îmbrăcăminte etc.

div2, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 507 / Pl: ~e, ~ure, ~uri / E: vsl диво] (Înv) 1 sf Minune. 2 sf Lucru de mirare. 3 sn (Reg; îlav) În ~uri în chipuri Prin diverse mijloace.

DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi în toți timpii. – Canzoni bunăoară!... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

DIV s.n. (Mold.) Minune, lucru de mirare. // B: Cazi în divuri ce sînt mai multe în Asia. COSM. 1766, 99v. ◊ În expr. A fi divă = a fi de mirare. A: Nu-i divă că la turci vedem obiceiurile acestea, care au fost și la împărăția Rîmului. M. COSTIN. Ce aceia nu-i divă, că italienii tîrdziu s-au scornit limba den lătiniască. NCL I, 41. ◊ Loc. adj. În divuri în chipuri = felurit, fel de fel. A: Iară pre atunci începură a să izvodi armele ceale de războiu în divuri în chipuri. CRON. 1689, 28r. Feal de fealuri de mîncări, în divuri în chipuri de băuturi. CANTEMIR, IST. // B: Avut-au această țară mai demult în sine noroade în divuri în chipuri și ades să schimba ea și ungurii, cum sînt gheții, dachii, iazighii. COSM. 1766, 88r. * Loc. adv. În divuri în chipuri = în tot felul. A: Ispitind în divuri în chipuri să încapă la domnie. M. COSTIN; cf. RAFAIL DIN DRAGOMIRNA. CI 172. Variante: divă s. f. (M. COSTIN ; NCL I, 41). Etimologie: sl. divo. Cf. m i r a c, m i r a z, ș a n ț.

div a. divin: a divului Horațiu poetică fântână AL.

2)* div, -ă adj. (lat. divus). Divin, sfînt. S.m. Titlu dat împăraților romanĭ după moarte: divu Traĭan. S.f., pl. e (it. diva). Cîntăreață celebră.

1) div n., pl. urĭ (vsl. rus. divŭ, minune). L.V. În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ. V. divă.

Intrare: div
div
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: div (adj.)
div1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • div
  • divul
  • divu‑
  • di
  • diva
plural
  • divi
  • divii
  • dive
  • divele
genitiv-dativ singular
  • div
  • divului
  • dive
  • divei
plural
  • divi
  • divilor
  • dive
  • divelor
vocativ singular
plural
Intrare: div (s.m.)
div2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • div
  • divul
  • divu‑
plural
  • divi
  • divii
genitiv-dativ singular
  • div
  • divului
plural
  • divi
  • divilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

div (adj.)

  • 1. livresc învechit (Despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin.
    surse: DLRLC DN sinonime: divin attach_file 2 exemple
    exemple
    • [Versurile lui Dante] vor trăi în toți timpii. – Canzoni bunăoară!... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292.
      surse: DLRLC
    • Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? MACEDONSKI, O. II 297.
      surse: DLRLC

etimologie:

div (s.m.)

  • 1. Duh rău în mitologia musulmană.
    surse: DN

etimologie: