2 intrări

8 definiții

div2, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 507 / Pl: ~e, ~ure, ~uri / E: vsl диво] (Înv) 1 sf Minune. 2 sf Lucru de mirare. 3 sn (Reg; îlav) În ~uri în chipuri Prin diverse mijloace.

div1 sm [At: DER / V: dev / Pl: ~i / E: lat divus] (Rel) 1 Spirit rău în zoroastrism. 2 (Rar) Duh rău în mitologia musulmană.

div3, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 39 / Pl: ~i, ~e / E: fr diva, it diva] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care este înzestrată cu însușiri cu totul excepționale. 3 sf (Rar) Cântăreață cu renume. 4 sf (Rar) Artistă (de cinematograf) care se bucură de mare popularitate. 5 sf (Prt) Femeie care dorește să fie admirată, frapând prin atitudine, îmbrăcăminte etc.

DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

div a. divin: a divului Horațiu poetică fântână AL.

1) div n., pl. urĭ (vsl. rus. divŭ, minune). L.V. În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ. V. divă.

2)* div, -ă adj. (lat. divus). Divin, sfînt. S.m. Titlu dat împăraților romanĭ după moarte: divu Traĭan. S.f., pl. e (it. diva). Cîntăreață celebră.

Intrare: div (adj.)
div adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular div divul di diva
plural divi divii dive divele
genitiv-dativ singular div divului dive divei
plural divi divilor dive divelor
vocativ singular
plural
Intrare: div (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular div divul
plural divi divii
genitiv-dativ singular div divului
plural divi divilor
vocativ singular
plural