Definiția cu ID-ul 1182539:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISCURS (< fr. discours; lat. discursus, de la discurere, a alerga încoace și încolo) 1 Expunere orală sau în scris a unei teme în fața unui auditoriu, cu scopul de a-l convinge, a-l emoționa, a obține adeziunea acestuia în sprijinul tezei dezvoltate de orator. Discursul implică un auditor neunitar, ceea ce impune oratorului o adaptare simultană la diferitele categorii de indivizi cărora el se adresează, pentru ca discursul să fie intr-adevăr persuasiv, convingător. După specificul lor și împrejurările în care sînt rostite, după scopul urmărit, discursurile care, după vechile retorici și poetice, erau înglobate într-un gen literar aparte – genul retoric – se încadrează în elocința politică, care cuprinde toate discursurile cu caracter politic, ca discursurile rostite în parlamente, adunări politice, mesajele (v.) șefilor de state, răspunsurile la mesaje, interpelările, cuvîntările în cadrul forurilor naționale (ex. Marea Adunare Națională) sau internaționale etc; elocința academică [discursul de recepție, răspuns la discursul de recepție (v.), discursul de deschidere sau închidere a unui congres, colocviu etc.]; elocința juridică sau elocința baroului (rechizitoriul, pledoaria, concluziile, raportul, consultația (v.); elocința militară [proclamațiile (v.) conducătorilor, ordinele de zi]. Retorica aristotelică și vechile retorici grupau discursurile în trei genuri: genul demonstrativ, genul deliberativ și genul juridic, clasificare perimată însă astăzi. Supus unor canoane referitoare la părțile-i componente – exordiu, propoziție, narațiune, argumentare sau confirmare, respingere, perorație (v.) canoane ce astăzi nu mai au rigiditatea și caracterul de lege din trecut, discursul totuși impune anumite cerințe de fond și de formă. Cercetările mai noi în acest domeniu includ și alte forme de discurs ca: discursul literar, care implică o reprezentare imaginară a evenimentelor; discursul teatral, în care autorul este absent, fiecare scenă este încredințată unui personaj, iar intervenția autorului apare în decupajul piesei; discursul cinematografic, în care este folosit montajul, acesta impunînd privirii spectacolului o ordine, o durată, un ritm. Toate contribuie la efectul fundamental al funcției retorice: concentrarea atenției asupra mesajului. 2 Termen sinonim cu cuvîntare sau cuvînt. 3 Denumirea unor lucrări scrise în care se tratează o temă științifică, literară (ca Discours sur la méthode de Descartes, Discours sur lhistoire universelle de Bossuet).