DIFTONGARE s. f. (< diftonga, cf. fr. diphtonguer): transformare a unor vocale accentuate în diftongi. Astfel, vocala accentuată e s-a diftongat în ea sau în ie în trecerea unor cuvinte din latină în română, ca în ceram > ceară, seram > seară (acestea prin metafonie – v.), ferrum > fier, melem > miere etc.; vocala accentuată i a trecut mai întâi la e și apoi, acesta, prin metafonie, s-a diftongat în ea: în nigram > negram > neagră; vocala accentuată o în oa, tot prin metafonie, în florem > floare, rotam > roată, solem > soare etc. La unele cuvinte românești de origine latină, d. reprezintă o fază mai veche, intermediară, de evoluție către o formă literară monoftongată, ca în legem > leage > lege, septem > seapte > șapte etc.