DIFRÁCȚIE (< fr. {i}; {s} lat. diffractus „sfărâmat”) s. f. Fenomen de propagare a undelor (luminoase, radio, acustice etc.), în spatele obstacolelor, prin ocolirea acestora și abaterea aparentă de la propagarea rectilinie. ◊ Rețea de d. = plăcuță de sticlă pe care sunt trasate numeroase linii fine, paralele și echidistante, servind la descompunerea spectrală a luminii pe baza fenomenului de d.