diesis (gr. δίεσις, „acțiunea de a separa, interval”) 1. În teoria muzicală greacă a antic., microinterval* egal aproximativ cu un sfert de ton*, caracterizând genul (II) enarmonic (1), în care tetracordul* era constituit din succesiunea descendentă mi-do-do enarmonic-si (sau, mai curând, mi-re dublu bemol-do-si), adică din succesiunea de intervale diton*-d.-d. În așa-numitul „sistem katapyknon”, în care octava* era divizată în 24 de d., se atribuiau 8 d. intervalului de diton descendent mi-do, câte unul intervalalelor do-do enarmonic și do enarmonic-si, 4 d. intervalului si-la (diazeuxis), 8 d. ditonului la-fa și iarăși câte unul microintervalelor fa-fa enarmonic și fa enarmonic-mi (8+1+1+4+8+1+1 = 24). Practic, d. putea fi realizat la aulos*, și alte instr. de suflat, prin acoperirea sau descoperirea incompletă a orificiilor. Este însă greu de imaginat în ce fel și cu ce precizie se putea intona vocal d. sau cei 2 d. consecutivi din tetracordul enarmonic. Este probabil că cele trei sunete enarmonice se utilizau ca ornament vocal (portamento*) sau în declamație* (tragedii), artă în care microintervalica are un loc important. ♦ Dispărut în practică o dată cu părăsirea genului enarmonic, prin sec. 4 î. Hr. (dar discutat permanent în lucrările teoretice), d. s-a bucurat de o oarecare atenție în timpul Renașterii*, când unii teoreticieni încercau să învie presupusele rafinamente vocale și instr. ale genurilor cromatic și enarmonic. În acest scop, N. Vicentino a construit (1546 ) un archicembalo* și apoi un archiorgano, cu 31 de taste* în octavă, astfel că intervalul dintre două sunete consecutive era ceva mai mic decât un d. 2. Diez* (în terminologia muzicală it.).