díba adv. (d. dibuĭ). Munt. Pîndind cu atențiune, cercetînd cu de-amănuntu (Cod. 5; rev. I. Cgr. 2, 240; BSG. 1922, 163). – Și adíba.

‡ DIBĂ (pl. -be) sf. Instrument de tortură pentru încătușat criminalii (🖼 1810) [vsl. d y b a].

deábă V. dibă.

débă V. dibă.

díbă f., pl. e și ĭ (vsl. dyba, rut. dibi, a.î. V. dubă). Butuc, tumurug, obezĭ, falangă, aparat de lemn de ținut un vinovat prins de gît, de mînĭ orĭ picĭoare. – Și deabă și debă, pl. debĭ (rev. I. Cgr. 6, 353 și 354, și CL. 1924, 197).

DIBĂ s. v. butuc, obadă.

dibă s. v. BUTUC. OBADĂ.

diba adv. (reg.) pândind atent, cercetând amănunțit.