Definiția cu ID-ul 556356:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dializor s. m. (med.) Aparat pentru efectuarea dializei ◊ „Așadar [...] v-am ruga să explicați la început ce este hemodializa. O metodă de tratament a insuficienței renale acute și cronice, dar hemodializa poate fi aplicată și în intoxicații acute exogene cu substanțe dializabile, intoxicații endogene, în tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic și acido-bazic în insuficiența cardiacă ireversibilă. Cum se realizează? Cu ajutorul rinichiului artificial sau dializorului, cum îi spunem noi. În principal, acesta este format din două compartimente – unul în care intră sângele bolnavului și un altul cu soluția de dializă, separate printr-o membrană din cuprofan sau poliacrilonitril. Metoda presupune o circulație a sângelui extracorporală. Acesta iese din arteră cu un debit de 200 ml pe minut, intră în dializor, vine în contact cu soluția de dializă prin intermediul membranei, dializantul intră și el în dializor cu un debit de 500 ml pe minut. Pe baza a două principii fizico-chimice – difuziunea și ultrafiltrarea – substanțele toxice din sânge trec în soluția de dializă, iar electroliții se echilibrează între cele două medii.” R.l. 9 XI 84 p. 5 (din fr. dialyseur; DEX, DN3)