diageneză, (engl.= diagenesis) 1. proces natural din ciclul geologic prin care un sediment mobil este litificat și se individualizează ca rocă (ex. nisipul trece în gresie). Sin. litificare; 2. totalitatea transformărilor fizico-chimice, bio-chimice și mecanice pe care le suferă sedimentele după depunere și litificare până la limita cu metamorfismul sau până în momentul alterării sau eroziunii lor. Transformările postdepoziționale suferite de sedimente: → tasarea, → cimentarea, → dizolvarea, → neomorfismul, → metasomatoza și → diferențierea diagenetică se manifestă cu intensitate diferită în funcție de natura sedimentelor și a soluțiilor interstițiale precum și de condițiile de mediu în care acestea se găsesc. În timpul d. trăsăturile mineralogice, texturale și structurale ale dep. se modifică treptat prin → sindiageneză – etapa transformărilor sincrone sedimentării în mediul subacvatic și → anadiageneză – etapa transformărilor din timpul îngropării progresive; în → epigeneză → (hipergeneză ) sunt cuprinse modificările suferite de rocile ajunse la supr. scoarței.