diafonie s. f. ◊ „Aflăm că perturbațiile care dau curs speculațiilor – în genul păcăniturilor care se aud în receptor, apariției altor convorbiri pe fir – se datorează fie deranjamentelor deja existente, fie scăderii izolației între perechile unui cablu, care determină fenomenul de diafonie (transferul câmpului electromagnetic de la o pereche de cabluri la alta).” Cotid. 7 VI 93 p. 3 (din fr. diaphonie; PR 1953; DN3)