DETUNA (-tun) I. vb. tr. 1 A trăsni, a lovi cu trăsnetul: au căzut fulger din ceriu de l-au detunat (DOS.); Sîntilie prorocul... unde-l zărește, acolea-l detună (BD.-DEL.); Ⓟ: detuna-l-ar (PAMF.), unul din numeroasele epitete ale diavolului ¶ 2 A dărîma, a nărui, a surpa, a doborî la pămînt: fie-care lovitură spărgea... detuna păreții de pămînt ai dușmanului (GN.). II. vb. intr. A pocni, a răsună ca tunetul, a bubui [lat. detonare].