detún, a -á v. tr. (lat. detóno, -áre, d. tonare, a tuna). Trăsnesc, izbesc cu fulgeru: un brad detunat. Dobor, prăbușesc pin foc de pușcă: îl detuna cu pistolu (Sadov. VR. 1924, 1, 8). V. refl. Mă prăbușesc de lovitură: munțiĭ s’aŭ detunat. V. intr. (neol. după fr. détoner). Bubuĭ, explodez cu tunet: tunu detună.