DESMIERDA, DEZ- (-mierd) I. vb. tr. 1 A mîngîia cu vorbe sau gesturi de dragoste: tată-său îl cuprinde în brațe, îl sărută, îl desmiardă, privindu-l cercetător (BR.-VN.); iron.: să nu mă faci... să iau culeșerul... și să te desmierd, cît ești de mare! (CRG.) ¶ 2 A desfăta, a face o plăcere deosebită: munții Moldovei desmiardă simțurile (GN.). II. vb. refl. A desfăta, a simți o plăcere deosebită: mama Chira se desmiardă între copiii săi (DLVR.); împăratul se plimba desmierdîndu-se printre pomii de pe punte (MERA) [lat. * dĭsmĕrdare].