DESFACE (-fac) I. vb. tr. 1 A strica ceea ce era făcut; a anula, a desființa: multe mai face și desface vremea scurgîndu-se încetinel (BR.-VN.); cel ce strică sau desface încredințarea (MAR.); ce-și face omul singur, nici dracul nu poate să-i desfacă (ZNN.) ¶ 2 A deslega: ~ un nod ¶ 3 ~ un făcut, un farmec, a îndepărta prin vrăji, descîntece sau alte mijloace, efectele unui farmec: să afle niscai-va leacuri care să le desfacă făcutul sterpicinii lor (ISP.) ¶ 4 A libera (de unde era legat): Brîul cu dinții-l rodea, Mîna dreaptă-și desfăcea (ALECS.) ¶ 5 A scoate din teacă (fasolea, mazărea. etc.), a curăța de coajă (nuci), a desfăca porumb ¶ 6 ⚚ A vinde: am desfăcut toată marfa. II. vb. refl. 1 A se separa, a se despărți în două sau în părțile din care era alcătuit: s’au desfăcut pămîntul și i-a inghițit pe toți ¶ 2 A se face la loc, cum era ’nainte, a se deslega: flăcările sînt limbi de foc ce se răsucesc și se desfac (DLVR.) ¶ 3 A se desprinde: Din nou bizare urme se desfac (VLAH.) ¶ 4 A se deschide: în stînga se desface o vale largă cu livezi și ogoare de porumb (VLAH.) ¶ 5 ⚚ A se scăpa prin vînzare: m’am desfăcut de toată marfa [lat. dĭsfacĕre].